Ajuns printr-o conjunctura nefericita director interimar la Muzeul Literaturii, dupa ce i-a fost ani buni tucalarul lui Fanus (Neagu), ulterior sluga servila a secristului Bondrea la fabrica de diplome Spiru Haret, Lucian Chisu il poarta amu’ pe acad. Eugen Simion ca pe sfintele moaste, noul lui guru (stapan), devenind invitat permanent acolo, fie ca are sau n-are legatura cu vreun eveniment. Se petrec insa lucruri incredibile, gregare si scabroase, in stabilimentul respectiv: de la spalarea (la propriu) pe picioare (sic!) in muzeu a lui Eugen Simion de catre sluga sa, Chisu L., pana la deshumarea si resaparea publica a unor cadavre literare ori politice triste si obosite sau alte manifestari de pura prostitutie intelectuala cu fumuri universitare si academice. Tehnic vorbind, propensiunea sau aplecarea aiasta pupincurista a unor concetateni eu n-o pot pricepe!
Cred ca multi pretinsi ’telectuali pe lumea aiasa a noastra damboviteana sufera de misticoidism (urat cuvant, este?). Se recunosc dupa respectul mistic fata de subiecte-tabu si persoane sacre. Cum e si cazul bietului Chisu aista. Misticoicizarea lor naturala îi face sa surmonteze respectul, pana-n piscul misterului mistic. Omul pe care ei îl respectă devine sacru, nu mai suporta decat plecaciuni si osanale. Oricine il priveşte ca pe un om - asemenea altor oameni, nu a tuturor ci doar a celor de pe inaltimile vecine - comite scarbosul pacat al blasfemiei. Grosso modo, sunt retardati - istoric, vorbind. Vin din vremurile in care preotul plecat la cele vesnice devenea Deus otiosus - ca Zamolxe, ascuns in pestera lui si asteptat sa revina, odata si-odata. Asteptare implinita, in cele din urma, cu Iisus in care iudeii nu-l recunosc pe Messia. Drept pentru care crestinii ii urasc pe evrei, “care l-au rastignit pe Cristos”. Cum si mahomedanii se-nfrunta pe chestie de adulter, nepot si unchi. Cum si catolicii, in Noaptea Sfîntului Bartolomeu, cand au facut prapad printre hughenoti. Desacralizarea (un soi de democratie, “pe stil nou”) a coborat nivelul spiritual al crimei, la o biata paruiala pe tema “Al meu e mai cu mot”. Vehementa e aceeasi, dar mult diluată de “civilizatie” (”educatie”, “instructie”, “bun simt” - glumite).
Dom’le stii cum devine chestia cu Pishu asta al matale? E asa ca’n bancu’ cu holteiu’ mîntuit: Era unul care nu voia să se’nsoare pînă nu găsea femeia perfectă - bucătăreasă în bucătărie, doamnă’n lume, curvă’n pat. Pînă la urmă, a găsit-o dar nu chiar aşa cum o visa. Era doamnă-n bucătărie, bucătăreasă în pat şi curvă-n lume. Cam asa si cu chisu aista!
RăspundețiȘtergere