luni, 13 decembrie 2010

Lucian Chisu: sluga la trei stapani!

Cum s-a dovedit ulterior, numirea lui Lucian Chisu ca director interimar la Muzeul Literaturii nu mai pare acu’ sa fie chiar asa intamplatoare. Omu’ declara, imediat dupa numirea in fonctie”, spre stupoarea generala, ca va continua „proiectele”, cel putin dubioase, daca nu de-a dreptul penale, incepute de impostorul R. C. Cristea acolo, la care a marsat degraba si in care a fost direct implicat de la inceput. Chisu L. a fost principalul “colaborator” al altui impostor dovedit, Sorin Antohi, “sfatuitorul de taina” in strategia smenurilor lui R. C. Cristea de la Muzeul Literaturii. A participat „plenar” la majoritatea pseudo-conferintelor si paranghelilor pe bani publici, puse la cale pe filiera Borsan&Voiculescu, via „Cuvantul”. Marile “spirite” se intalnesc in eternitatea micilor gainarii. R. C. Cristea s-a dovedit a fi consecvent in hotie, perseverent in lacomie si pervers in diversiune: a vrut sa-si „execute” contractele si sa-si lase un „urmas”. Pe Lucian Chisu! Demn urmas, n-am ce zice! Da’ asta saracu’ asa s-a nascut, palmas, labar adica. Spre deosebire de frate’su Dan, care e din alt aluat. Ala, n-are mama, n-are tata. Baiat „destept”, adica jmecher. Chisu astalalt’ e tipul perfect de oportunist. Asa se face ca, fost autor de versuri schioape si ode inchinate partidului si „conducatorului iubit” inca din frageda pruncie prin fituicile literare si profesoras prin mahalaua Brailei, adunat apoi de pe drumurile din tzeara lui Terente de catre Fanus Neagu, care s-a milostivit de crunta-i prostie si mediocritate, Chisu L. deveni cerchetator, musai „principal” la Muzeul Literaturii si apoi catinel, catinel, profesor universitar de jurnalism la fabrica de diplome a securitatii de la Spiru Haret a securistului Bondrea. Ne putem imagina ce jurnalisti a produs asta acolo. Alta tr’aba... Da’ toata viata lui, L. Chisu asta (nume predestinat!) a fost sluga... Cand la Fanus (Neagu), cand la Marin Sorescu, cand la Eugen Simion, cand la securistu’ Aurelian Bondrea. Acu’ si la Radu Calin Cristea. Nu ma mira neam! R. C. Cristea, care e si el sluga la trei stapani - Manolescu, Patriciu, Tariceanu - viseaza sa fie si el jupanu’ cuiva. Ca’ idealul oricarei slugi e sa ajunga stapanul unei slugi mai mici. Astfel, crescuta cu faramituri, sluga e dispusa la un moment dat sa arunce din rahatul stapanului si altora...

Acu’, doar anecdotic: Chisu aista era parca ceva mai “digerabil” ca aghiotant, cand il trimitea Fanus (Neagu) dupa bautura. Din „idiot” si „jidan imputit”, nu-l scotea, chiar de nu-i era originea, numa’ firea si caracteru’. Stia el bine, bag sama acu’. Iar umilinte mai mari la care-l supunea Fanus, nu-mi pot imagina. Da’ Chisu aista e si el un biet frustrat, ca „fratele” Cristea. Acu’ trage nadejdea sa intre si el in sistem, „secta”, adica. I s-a deschis calea de-amu’. Da’ un individ mai insipid, rar mi-a fost dat sa cunosc... Incolor, inodor, fara sare si piper. De o platitudine perfecta, omu’e de o politete artificiala, aproape gregara.. E genu’ pretios pana in maduva durerii, plicticos de-ti vine sa-i dai palme - ceea ce Fanus (Neagu) facea deseori cu o placere, uneori, e drept, diabolica. Sub aparenta unei seriozitati si politeti ostentative bine mascate, se ascunde insa un caracter duplicitar si o prostie absolut autentica, sub o minte neteda ca scandura, dar bine hodinita. Da’ e bun de carca, are reflexe de sluga, inghite multe. E sluga perfecta, adica. „Garantat” R . C. Cristea, cum ar veni. “Sluga la 3 stapani”! Asta merge, la vreme de criza. Desi, daca pe sluga o cheama Scapin, repede desface borcanul cu viclenii, se unge pe timple, si-ndata i se limpezeste imaginea: Nu-l intereseaza, s-a scos! Lasand toate astea la o parte, mai stiti pe ce sa baza, totusi, rabdarea ingereasca la Goldoni? Ei, pe conştiinta clara a diferentei de statut social, de la Cel de Sus vecinic lasata noua, muritorilor. Astazi, insa, diferenta asta nu mai funcţioneaza. Sluga ajunge stapin, Scapin ajunge jupan, iar fostele slugi ar minca-o nefiarta pe fosta sluga, drept pentru care se ratoiesc la sala masinilor: Baga! Iar masinistu’ baga. Ce sa faca? Masinist si el…


duminică, 12 decembrie 2010

Conferinta Nationala de Muzeologie: sueta publica despre ce cred unii despre muzeologie!

Aflam cu stupefactie ca un muzeu anonim, cu o reputatie recenta indoielnica, Muzeul National al Literaturii Romane, organizeaza saptamana viitoare o asa-zisa „Conferinta Nationala de Muzeologie”. Nici mai mult, nici mai putin... What? Care Conferinta? Care Nationala? Care Muzeologie? La o privire mai atenta, printre teme, parlitori si „alocutiunile” lor zburatoare, constatam ca paranghelia respectiva nu are nici o legatura cu muzeologia, nici macar cu muzeografia. E doar o sueta scortoasa pe bani publici despre ce cred unii despre muzeologie, organizata de un diletant cu fumuri academice si universitare: unu’ Lucian Chisu, pare-se director al stabilimentului respectiv si un biet profesoras de jurnalism la celebra” Fabrica de Diplome a Securitatii, numita Universitatea „Spiru Haret”. Asa ca e clar: dupa Chisu trebuie sa tragi apa... Altfel pute!

Hello people!

Scopul acestui blog este sa constituie o platforma deschisa de discutii despre noile directii si orientari din muzeologie, care sa configureze o noua viziune si directie in muzeologia romaneasca si sa constituie o contraponere critica viabila si o alternativa credibila la distorsiunile, intelegerile si practicile eronate romanesti din sistem. Vom sanctiona dur cu scatoalce” grele toate aberatiile si deraierile din spatiul profesionalismului, modernitatii si contemporaneitatii.

De cand am vazut pacate mai grele decat usurinta gandiriii - greutatea spalarii, de-o pilda - nu-mi mai vine a-mi probozi concetatenii pe motiv de superficiala mistocareala. Doar sa-i intreb “oleaca”: mai exista vreo tara în UE - ori in NATO - unde sa se poata asa comedie de confuzie bezmetica a valorilor, legilor, randuielilor, tocmelilor ori termenilor, ca la noi? Unde se mai poate asa o trista comedie? Sa se confunde orice, intr-o devalmasie totala: muzeologia cu literatura, muzeografia cu cercetarea si amandoua cu curatoria, arta cu diletantismul, marfa cu ambalajul, prostia cu stiinta etc. Orice dobitoc cu mintea odihnita se trezeste clamand public cele mai traznite idei cu pretentie de adevaruri supreme numai de el stiute. Incompetenta acuza competenta. Hotul striga hotii. Murdaria isi clameaza virtutea. Impostura se simte amenintata de adversitati inchipuite. Delatorul de ieri devine reper moral. Prins cu gaina’n traista, borfasul se retrage ofensat, acuzand mizeria din cotet. In ce tara traim?... Desi, vorba cuiva, in Romania totul e posibil si nimic nu are consecinte”... Buna tara, rea tocmeala, mama ei de socoteala! Nu simtiti ca traiti intr-o tara viermanoasa, care-i vazuta doar ca sursa de fire de matase? Si ca-n tara viermilor, broasca-i imparata? Ok, testoasa de Galapagos de-ar fi, rudele-i indigene - tot riioase. Da’ stiti cum se zice: pesimistul spune: mai rau de atat, nu se poate; optimistul zice: Ba se poate! ‘Ai să fiti perfect sanatosi, bine?